facebook

duminică, 27 decembrie 2015

Despre solstiții, calendare și crăciunuri

Toată această încurcătură în care noi trăim, cu sărbătorile "pe stil nou" și "pe stil vechi", ține de calendarele iulian și gregorian. Încerc să explic cât mai simplu posibil.

Din păcate, viteza de rotație a Pământului în jurul soarelui (anii) nu este perfect sincronizată cu viteza lui de rotație în jurul propriei axe (zilele). Adică, între două solstiții de iarnă, de pildă, trec nu 365 și nu 366 zile întregi, ci 365,242181 zile. Nici încolo, nici încoace.

De aceasta, toate calendarele încearcă să soluționeze problema a 0,242181 zile în plus. La romani, până la Cezar, anul obișnuit avea 355 zile. Dar ei mai aveau o lună specială, intercalaris, care o dată la doi ani (de obicei) era intercalată între februarie și martie. În urma intercalărilor, lungimea medie a anului era ok. Însă intercalările erau decise de pontifici, care mai erau supuși și influențelor politice. Când la putere erau apropiați de-ai lor, ei adăugau lunile intercalare, pentru a le prelungi conducerea, și invers. Astfel, cu timpul calendarul se transformase într-o mizerie care nu mai avea nimic comun cu soarele, anotimpurile și lucrările agricole.

Cezar a adunat mai mulți savanți și le-a solicitat să elaboreze un calendar corect. Așa a apărut calendarul iulian - 365 zile de obicei, iar o dată la patru ani 366 zile. Deci, 365,25 zile pe an, în mediu.

Calendarul era bun, dar oricum, în fiecare an solstițiul din calendar se depărta cu 11 minute de solstițiul real. Asta dădea o zi de rămânere în urmă odată la 128 ani. Cu timpul, datorită acestei erori, sărbătorirea Paștelui a început să se deplaseze tot mai târziu (cu stabilirea datei Paștelui e o istorie aparte, el se stabilește în prima duminică de după prima lună plină de după echinocțiul de primăvară). Din acest motiv, papa Grigorie (Gregori) XIII a introdus un nou calendar.

Esența lui este următoarea: ca bază e luat calendarul iulian. Însă, o dată la 100 de ani, anul care trebuia să fie bisect (29 zile în februarie) rămâne an simplu. De aceea anii 1700, 1800 și 1900 au fost ani obișnuiți. Însă o dată la 400 de ani, această regulă se anulează, anul fiind bisect. Anul 2000 a fost an bisect.

Acest calendar e mult mai exact, dând o eroare de o zi la 7700 ani. Odată cu trecerea la calendarul gregorian, s-a sărit înainte pentru a ajunge zilele pierdute de-a lungul secolelor. De aceea calendarul "pe stil nou" este cu 13 zile înaintea celui "pe stil vechi" (o dată survine mai întâi în calendarul gregorian, și doar peste 13 zile în acel iulian).

Astfel, noi știm că pe stil nou Crăciunul, de pildă, e pe 25 decembrie, iar pe stil vechi - pe 7 ianuarie. În realitate, Crăciunul pe stil vechi e tot pe 25 decembrie. Doar că 25 decembrie iulian se nimerește pe 7 ianuarie al nostru (ziua solstițiului de iarnă - pe 4 ianuarie, iar 1 ianuarie, respectiv, pe 14 ianuarie). Desigur, pentru a nu ne trezi gânduri, întrebări și confuzie, nu ni se spune că Crăciunul e pe 25 decembrie, și că calendarul nostru nu e bun, ci că Crăciunul e pe 7 ianuarie. Așa e mai simplu.

Mai mult ca atât, această diferență va crește tot mai mult. Astfel, începând cu anul 2100, se va mai adăuga o zi, Crăciunul fiind pe 8 ianuarie (dacă după gregorian nu se includea an bisect odată la 400 ani, asta ar fi avut loc în 2000, imaginați-vă ce confuzie și haos ar fi fost cu calendarele, sărbătorile legale și zilele de odihnă). În anul 8000 anul nou va fi la 1 martie, iar încă peste câteva sute de ani echinocțiul de iarnă din calendar se va nimeri pe ziua solstițiului de primăvară de pe cer, iar lucrările agricole vor începe pe la revelion. (Nu v-au părut niciodată ciudate urăturile? "Mâine anul se-nnoiește / Plugușorul se pornește / Și începe a ara / Pe la brazde-a semăna..." Ele s-au păstrat de pe timpul când anul nou se serba în martie, la echinocțiu. Cu timpul iar putem ajunge la aceasta, dar deja neintenționat.)

Nimeni nu pune la dubii aceea că calendarul iulian nu este corect și cu timpul se depărtează tot mai mult de realitatea de după geam. Dar de ce totuși biserica noastră se ține de el?

Spre deosebire de puterea laică, care nu a avut probleme cu adoptarea calendarului gregorian, biserica ortodoxă nu putea, desigur, accepta calendarul unui papă catolic. Însă în 1923 sârbul Milanković a propus calendarul iulian revizuit, sau Noul calendar, care soluționează problemele existente (în zece mii de ani ar da o deviere de doar 3 zile) și care, în linii mari, se suprapune cu acel gregorian. La congresul pan-ortodox din Constantinopol în mai 1923 s-a decis adoptarea acestui calendar de mai multe biserici autocefale. La moment, noul calendar a fost acceptat de bisericile ortodoxe ale Constantinopolului, Alexandriei, Antiohului (trei biserici ce fac parte din pentarhia creștină inițială), Greciei, Ciprului, României, Poloniei și Bulgariei.

Cu Biserica ortodoxă Rusă situația a fost destul de tristă. La congres au fost prezenți reprezentanții din Rusia, care au acceptat noul calendar. Numai că patriarhul Tihon atunci era sub arest la domiciliu, iar în Constantinopol veniseră reprezentanți ai bisericii renovaționiste, care era o biserică schismatică susținută de puterea sovietică (biserică care a dispărut în scurt timp după ce Stalin, în 1943, a cerut susținerea patriarhiei ruse în timpul războiului, oferindu în schimb mai multe favoruri, inclusiv și încetarea suportului pentru schismatici). Evident că Biserica oficială ulterior nu a acceptat decizia Congresului din Constantinopol, rămânând la calendarul iulian.

Așa și trăim. Crăciunul, Anul nou, Crăciunul pe vechi, Anul nou pe vechi, Echinocțiul, Echinocțiul pe vechi...

marți, 8 decembrie 2015

Întrebarea anului 2015

Ajutați-mă, vă rog, să aleg din aceste întrebări trei cele mai bune, pentru concursul "Întrebarea anului" de la CUC.



1. Ei toți au ocupații. Primul, numit și sinistru, este de obicei un jucător hazardat sau un alt marginal al societății. Următorul e din garda orășenească. Al treilea este un scrib. Următorul - un negociant, urmat de doctor. Apoi urmează un clerc, apoi un fierar, și ultimul este un fermier. Nu vă spun care dintre ei în fața cui stă, numiți-i pe ei cu numele lor generic.
Răspuns: Pioni
Comentariu: Primul era sinistru, în latină - cel din stânga. Gardianul era în fața cavalerului care l-a antrenat, scribul în fața arhiepiscopului (nebunului) pentru care lucra. În fața regelui era negociantul, în fața reginei - doctorul. În fața altui episcop era clercul, în fața celui de-al doilea cavaler - fierarul, iar în fața castelului (turnului) unde el lucra - țăranul.
Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Pawn_(chess)#History


2. În cele mai vechi legende despre el, care par mult mai realiste, se spune că el a inventat pânzele, pe care le-a instalat pe navele cu care a fugit. Iar accidentul binecunoscut a fost din cauza vântului foarte puternic care se ridicase. Cine este el?
Răspuns: Daedal
Comentariu: În legende, lui Deadal îi sunt atribuite foarte multe invenții, printre care și crearea pânzelor și catargelor pentru nave. Până la el, pentru deplasare erau utilizate doar vâslele. Astfel, unele legende spun că el a scăpat de pe Creta pe o navă cu pânze. Din cauza vântului puternic Icar a piercut controlul navei sale și a naufragiat pe stânci.
Sursa: Igor Mojeiko, ”Tainele lumii antice”


3. Unele acțiuni și obiceiuri, care s-ar părea că sunt elementare și evidente, în realitate suferă schimbări de-a lungul timpului. Uneori din motive de eficiență, alteori, de exemplu, sub presiunea modificării la aceea, ce este și ce nu este acceptabil în public.
Azi majoritatea dintre noi facem Aceasta într-o manieră secvențială, înlăturând reziduurile pe măsura apariției lor. Anterior, însă, acțiunea se făcea cu totul diferit. Astfel, cum descrie Gib Mihăescu în una din cărțile sale despre Chișinăul interbelic, reziduurile erau doar împinse afară, dar nu și înlăturate de acolo, acumulându-se la ieșire într-o fășie dezgustătoare atâta timp cât aceasta era posibil, fiind ulterior înlăturate printr-o mișcare a mânii. Faptul că această tehnică era larg practicată pe vremuri la noi este confirmată de și aceea că cunoscuta autorului întrebării, mătușa Olimpiada, care are peste 100 de ani, utilizează exact aceeași tehnică de a face aceasta.
Dar ce am înlocuit prin “a face aceasta"?
Răspuns: a mânca semințe de floarea-soarelui, a înlătura cojile de floarea-soarelui. Se acceptă după sens.
Comentariu: După cum descrie Mihăescu, dar după cum s-a convins și autorul întrebării, anterior cojile de floarea-soarelui nu erau scuipate, ci doar împinse cu limba afară, rămânând pe buza de jos. Când acolo se aduna o fâșie impunătoare de coji, era erau înlăturate toate odată, prin o mișcare a mâinii. Azi, probabil din motive estetice, această tehnică a fost înlocuită la majoritatea locuitorilor Moldovei, cu scuipatul jos a cojilor de la fiecare semință în parte. Apropo, Mihăescu menționează faptul că toate locurile publice în Chișinău în anii 30 erau acoperite cu coji de floarea-soarelui.
Sursa: Gib Mihăesc, Rusoaica; experiența autorului


4. Deși galbenul cerului încetează să mai fie galben cam într-un an de la naștere, noi continuăm să-l numim așa toată viața. Ce două cuvinte am înlocuit prin galbenul cerului?
Răspuns: moalele capului
Comentariu: Așa este numită zona unde se află fontanela, spațiul neosificat dintre oasele craniului la nou-născuți.


5. În umila mea opinie, anume el poate fi considerat primul din această listă, numele căruia ne este cunoscut. Această opinie este îndreptățită, ținând cont de aceea că el era doctor, inginer, arhitect, și a mai lăsat după el și o colecție de proverbe și aforisme. Nu vă întreb la ce listă mă refer, ci care este numele lui.
Răspuns: Imhotep
Comentariu: Lista la care mă refer ar fi lista geniilor. Imhotep cu siguranță poate fi atribuit la această listă. „În umila mea opinie” a fost o sugestie în plus - forma consacrată a aceste expresii pe net este IMHO.
Surse: Igor Mojeiko, „Tainele lumii antice”; https://en.wikipedia.org/wiki/Imhotep; http://www.ebony.com/photos/black-history/unsung-heroes-imhotep-the-first-genius-505#axzz3pCGRjIvM


6. Pentru a se deosebi de reprezentanții altor X-e din evul mediu, membrii acestora purtau diverse semne distinctive. Cu timpul ele s-au micșorat în dimensiuni, s-au transformat și s-au diversificat, devenind x-e contemporane. Ce am înlocuit prin x?
Răspuns: ordin
Comentariu: Ordinele cavalerești și călugărești medievale, pentru a se distinge, aveau cruci de diferite mărimi și culori pe hainele membrilor lor. Cu timpul crucile au devenit separate de haine, s-au redus în dimensiuni și au devenit ordinele contemporane.