facebook

duminică, 27 decembrie 2015

Despre solstiții, calendare și crăciunuri

Toată această încurcătură în care noi trăim, cu sărbătorile "pe stil nou" și "pe stil vechi", ține de calendarele iulian și gregorian. Încerc să explic cât mai simplu posibil.

Din păcate, viteza de rotație a Pământului în jurul soarelui (anii) nu este perfect sincronizată cu viteza lui de rotație în jurul propriei axe (zilele). Adică, între două solstiții de iarnă, de pildă, trec nu 365 și nu 366 zile întregi, ci 365,242181 zile. Nici încolo, nici încoace.

De aceasta, toate calendarele încearcă să soluționeze problema a 0,242181 zile în plus. La romani, până la Cezar, anul obișnuit avea 355 zile. Dar ei mai aveau o lună specială, intercalaris, care o dată la doi ani (de obicei) era intercalată între februarie și martie. În urma intercalărilor, lungimea medie a anului era ok. Însă intercalările erau decise de pontifici, care mai erau supuși și influențelor politice. Când la putere erau apropiați de-ai lor, ei adăugau lunile intercalare, pentru a le prelungi conducerea, și invers. Astfel, cu timpul calendarul se transformase într-o mizerie care nu mai avea nimic comun cu soarele, anotimpurile și lucrările agricole.

Cezar a adunat mai mulți savanți și le-a solicitat să elaboreze un calendar corect. Așa a apărut calendarul iulian - 365 zile de obicei, iar o dată la patru ani 366 zile. Deci, 365,25 zile pe an, în mediu.

Calendarul era bun, dar oricum, în fiecare an solstițiul din calendar se depărta cu 11 minute de solstițiul real. Asta dădea o zi de rămânere în urmă odată la 128 ani. Cu timpul, datorită acestei erori, sărbătorirea Paștelui a început să se deplaseze tot mai târziu (cu stabilirea datei Paștelui e o istorie aparte, el se stabilește în prima duminică de după prima lună plină de după echinocțiul de primăvară). Din acest motiv, papa Grigorie (Gregori) XIII a introdus un nou calendar.

Esența lui este următoarea: ca bază e luat calendarul iulian. Însă, o dată la 100 de ani, anul care trebuia să fie bisect (29 zile în februarie) rămâne an simplu. De aceea anii 1700, 1800 și 1900 au fost ani obișnuiți. Însă o dată la 400 de ani, această regulă se anulează, anul fiind bisect. Anul 2000 a fost an bisect.

Acest calendar e mult mai exact, dând o eroare de o zi la 7700 ani. Odată cu trecerea la calendarul gregorian, s-a sărit înainte pentru a ajunge zilele pierdute de-a lungul secolelor. De aceea calendarul "pe stil nou" este cu 13 zile înaintea celui "pe stil vechi" (o dată survine mai întâi în calendarul gregorian, și doar peste 13 zile în acel iulian).

Astfel, noi știm că pe stil nou Crăciunul, de pildă, e pe 25 decembrie, iar pe stil vechi - pe 7 ianuarie. În realitate, Crăciunul pe stil vechi e tot pe 25 decembrie. Doar că 25 decembrie iulian se nimerește pe 7 ianuarie al nostru (ziua solstițiului de iarnă - pe 4 ianuarie, iar 1 ianuarie, respectiv, pe 14 ianuarie). Desigur, pentru a nu ne trezi gânduri, întrebări și confuzie, nu ni se spune că Crăciunul e pe 25 decembrie, și că calendarul nostru nu e bun, ci că Crăciunul e pe 7 ianuarie. Așa e mai simplu.

Mai mult ca atât, această diferență va crește tot mai mult. Astfel, începând cu anul 2100, se va mai adăuga o zi, Crăciunul fiind pe 8 ianuarie (dacă după gregorian nu se includea an bisect odată la 400 ani, asta ar fi avut loc în 2000, imaginați-vă ce confuzie și haos ar fi fost cu calendarele, sărbătorile legale și zilele de odihnă). În anul 8000 anul nou va fi la 1 martie, iar încă peste câteva sute de ani echinocțiul de iarnă din calendar se va nimeri pe ziua solstițiului de primăvară de pe cer, iar lucrările agricole vor începe pe la revelion. (Nu v-au părut niciodată ciudate urăturile? "Mâine anul se-nnoiește / Plugușorul se pornește / Și începe a ara / Pe la brazde-a semăna..." Ele s-au păstrat de pe timpul când anul nou se serba în martie, la echinocțiu. Cu timpul iar putem ajunge la aceasta, dar deja neintenționat.)

Nimeni nu pune la dubii aceea că calendarul iulian nu este corect și cu timpul se depărtează tot mai mult de realitatea de după geam. Dar de ce totuși biserica noastră se ține de el?

Spre deosebire de puterea laică, care nu a avut probleme cu adoptarea calendarului gregorian, biserica ortodoxă nu putea, desigur, accepta calendarul unui papă catolic. Însă în 1923 sârbul Milanković a propus calendarul iulian revizuit, sau Noul calendar, care soluționează problemele existente (în zece mii de ani ar da o deviere de doar 3 zile) și care, în linii mari, se suprapune cu acel gregorian. La congresul pan-ortodox din Constantinopol în mai 1923 s-a decis adoptarea acestui calendar de mai multe biserici autocefale. La moment, noul calendar a fost acceptat de bisericile ortodoxe ale Constantinopolului, Alexandriei, Antiohului (trei biserici ce fac parte din pentarhia creștină inițială), Greciei, Ciprului, României, Poloniei și Bulgariei.

Cu Biserica ortodoxă Rusă situația a fost destul de tristă. La congres au fost prezenți reprezentanții din Rusia, care au acceptat noul calendar. Numai că patriarhul Tihon atunci era sub arest la domiciliu, iar în Constantinopol veniseră reprezentanți ai bisericii renovaționiste, care era o biserică schismatică susținută de puterea sovietică (biserică care a dispărut în scurt timp după ce Stalin, în 1943, a cerut susținerea patriarhiei ruse în timpul războiului, oferindu în schimb mai multe favoruri, inclusiv și încetarea suportului pentru schismatici). Evident că Biserica oficială ulterior nu a acceptat decizia Congresului din Constantinopol, rămânând la calendarul iulian.

Așa și trăim. Crăciunul, Anul nou, Crăciunul pe vechi, Anul nou pe vechi, Echinocțiul, Echinocțiul pe vechi...

marți, 8 decembrie 2015

Întrebarea anului 2015

Ajutați-mă, vă rog, să aleg din aceste întrebări trei cele mai bune, pentru concursul "Întrebarea anului" de la CUC.



1. Ei toți au ocupații. Primul, numit și sinistru, este de obicei un jucător hazardat sau un alt marginal al societății. Următorul e din garda orășenească. Al treilea este un scrib. Următorul - un negociant, urmat de doctor. Apoi urmează un clerc, apoi un fierar, și ultimul este un fermier. Nu vă spun care dintre ei în fața cui stă, numiți-i pe ei cu numele lor generic.
Răspuns: Pioni
Comentariu: Primul era sinistru, în latină - cel din stânga. Gardianul era în fața cavalerului care l-a antrenat, scribul în fața arhiepiscopului (nebunului) pentru care lucra. În fața regelui era negociantul, în fața reginei - doctorul. În fața altui episcop era clercul, în fața celui de-al doilea cavaler - fierarul, iar în fața castelului (turnului) unde el lucra - țăranul.
Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Pawn_(chess)#History


2. În cele mai vechi legende despre el, care par mult mai realiste, se spune că el a inventat pânzele, pe care le-a instalat pe navele cu care a fugit. Iar accidentul binecunoscut a fost din cauza vântului foarte puternic care se ridicase. Cine este el?
Răspuns: Daedal
Comentariu: În legende, lui Deadal îi sunt atribuite foarte multe invenții, printre care și crearea pânzelor și catargelor pentru nave. Până la el, pentru deplasare erau utilizate doar vâslele. Astfel, unele legende spun că el a scăpat de pe Creta pe o navă cu pânze. Din cauza vântului puternic Icar a piercut controlul navei sale și a naufragiat pe stânci.
Sursa: Igor Mojeiko, ”Tainele lumii antice”


3. Unele acțiuni și obiceiuri, care s-ar părea că sunt elementare și evidente, în realitate suferă schimbări de-a lungul timpului. Uneori din motive de eficiență, alteori, de exemplu, sub presiunea modificării la aceea, ce este și ce nu este acceptabil în public.
Azi majoritatea dintre noi facem Aceasta într-o manieră secvențială, înlăturând reziduurile pe măsura apariției lor. Anterior, însă, acțiunea se făcea cu totul diferit. Astfel, cum descrie Gib Mihăescu în una din cărțile sale despre Chișinăul interbelic, reziduurile erau doar împinse afară, dar nu și înlăturate de acolo, acumulându-se la ieșire într-o fășie dezgustătoare atâta timp cât aceasta era posibil, fiind ulterior înlăturate printr-o mișcare a mânii. Faptul că această tehnică era larg practicată pe vremuri la noi este confirmată de și aceea că cunoscuta autorului întrebării, mătușa Olimpiada, care are peste 100 de ani, utilizează exact aceeași tehnică de a face aceasta.
Dar ce am înlocuit prin “a face aceasta"?
Răspuns: a mânca semințe de floarea-soarelui, a înlătura cojile de floarea-soarelui. Se acceptă după sens.
Comentariu: După cum descrie Mihăescu, dar după cum s-a convins și autorul întrebării, anterior cojile de floarea-soarelui nu erau scuipate, ci doar împinse cu limba afară, rămânând pe buza de jos. Când acolo se aduna o fâșie impunătoare de coji, era erau înlăturate toate odată, prin o mișcare a mâinii. Azi, probabil din motive estetice, această tehnică a fost înlocuită la majoritatea locuitorilor Moldovei, cu scuipatul jos a cojilor de la fiecare semință în parte. Apropo, Mihăescu menționează faptul că toate locurile publice în Chișinău în anii 30 erau acoperite cu coji de floarea-soarelui.
Sursa: Gib Mihăesc, Rusoaica; experiența autorului


4. Deși galbenul cerului încetează să mai fie galben cam într-un an de la naștere, noi continuăm să-l numim așa toată viața. Ce două cuvinte am înlocuit prin galbenul cerului?
Răspuns: moalele capului
Comentariu: Așa este numită zona unde se află fontanela, spațiul neosificat dintre oasele craniului la nou-născuți.


5. În umila mea opinie, anume el poate fi considerat primul din această listă, numele căruia ne este cunoscut. Această opinie este îndreptățită, ținând cont de aceea că el era doctor, inginer, arhitect, și a mai lăsat după el și o colecție de proverbe și aforisme. Nu vă întreb la ce listă mă refer, ci care este numele lui.
Răspuns: Imhotep
Comentariu: Lista la care mă refer ar fi lista geniilor. Imhotep cu siguranță poate fi atribuit la această listă. „În umila mea opinie” a fost o sugestie în plus - forma consacrată a aceste expresii pe net este IMHO.
Surse: Igor Mojeiko, „Tainele lumii antice”; https://en.wikipedia.org/wiki/Imhotep; http://www.ebony.com/photos/black-history/unsung-heroes-imhotep-the-first-genius-505#axzz3pCGRjIvM


6. Pentru a se deosebi de reprezentanții altor X-e din evul mediu, membrii acestora purtau diverse semne distinctive. Cu timpul ele s-au micșorat în dimensiuni, s-au transformat și s-au diversificat, devenind x-e contemporane. Ce am înlocuit prin x?
Răspuns: ordin
Comentariu: Ordinele cavalerești și călugărești medievale, pentru a se distinge, aveau cruci de diferite mărimi și culori pe hainele membrilor lor. Cu timpul crucile au devenit separate de haine, s-au redus în dimensiuni și au devenit ordinele contemporane.


marți, 22 septembrie 2015

Despre atributiile BNM

După emisiunea de ieri cu guvernatorul BNM, nu pot să nu mă umplu de admirație la aceea, cât de bine au fost evitate câteva adevăruri simple referitoare la activitatea și atribuțiile băncii centrale.

În interviu s-a spus că băncile sunt niște entități private, care au acționarii lor, și organele lor de conducere, și nu este treaba BNM să se implice în administrarea lor.

Această afirmație este absolut corectă și adevărată. Pentru orice alte tipuri de companii, în afară de bănci.

Dacă o companie este administrată prost și falimentează, aceasta e doar problema acționarilor acesteia care au administrat-o prost (și oleacă a creditorilor, dar ei au suficiente mecanisme pentru a se proteja). Alta e situația băncilor, care atrag, sub formă de depozite, mijloace de la publicul larg, care nu este profesionist în domeniu, care nu cunoaște analiza financiară și care nu știe de gestiunea riscurilor.

Anume de aceasta în toată lumea (și la noi, deși văd că s-a uitat acest lucru), activitatea băncilor este reglementată și supravegheată în mod special. Există o mulțime de reguli prudențiale privind aceea cum urmează a fi administrați banii atrași, care pot fi expunerile maxime, care urmează a fi rezervele minime, și tot așa. Și anume de aceasta, în toată lumea există organ de stat care supraveghează aceea cum băncile respectă toate aceste prevederi și cum administrează banii publicului larg. Pentru ca lumea să știe - eu nu trebuie să mă tem că voi da banii la o bancă și ei vor dispărea, de controlul la aceasta se ocupă statul, eu doar aleg cele mai bune oferte de pe piața depozitelor. La noi de aceasta urmează să se ocupe Banca Națională a Moldovei, care este organul de supraveghere în domeniul bancar.

Guvernatorul zice că nu s-a acționat de-a lungul anului 2014 fiindcă nu putea interveni atâta timp cât nu putea acorda credite de urgență băncilor. Chestia asta cu creditele e o măsură ultimă și foarte gravă - când nu mai sunt deloc bani în bănci, atunci acorzi credite de urgență. Și desigur, banca centrală nu trebuie nici într-un caz să permită să se ajungă la așa o situație. Când vezi că ceva nu e bine într-o bancă, faci un control să te descurci ce se întâmplă. Dai o avertizare. Dai afară pe cineva din conducere. Institui supraveghere specială. Institui administrare specială. Dacă vezi că lucrurile nu merg bine și nu pot fi remediate, suspinzi sau retragi autorizația băncii, pentru a nu lăsa lucrurile să se deterioreze.

Încă din 2012 erau suficiente motive pentru a suspenda autorizația băncii. Și da, guvernatorul se laudă cu aceea că a spus atunci ce trebuie de făcut cu banca (apropo, tot ce propunea el, s-a realizat - injecție de bani, schimbarea managementului, privatizarea băncii, știm cu ce rezultate), dar tot ce spunea el trebuiau să facă alții. Însă nu a spus nimic din ce trebuie să facă el. Și nu a făcut nimic din ce trebuia să facă el.

Unde a fost BNM în această perioadă, când situația în bănci s-a deteriorat în așa hal, încât a fost nevoie de 14 miliarde lei de la Stat (de la noi toți) pentru a restitui banii oamenilor depuși în aceste trei bănci. E funcția directă a BNM să nu admită astfel de situații. De ce pe parcursul la 2012 - 2013, când această degradare a avut loc, nu s-a întreprins nimic, pentru ca în 2014 deja să fie nevoie de garanții de la Stat? Dacă se intervenea la timp, o parte din sumele insuficiente pentru depozite ar fi putut fi acoperită din fondul de garantare a depozitelor, alta - din realizarea activelor în procesul de insolvabilitate, și totul se rezolva cu bine. Și nu era nici o panică pe piață.

În cadrul discuției tot se schimba accentul spre aceea că Statul și-a administrat rău proprietatea. Dar ce-i cu Banca Socială și Unibank, unde erau proprietari privați, unde-s depozitele din aceste bănci? Iarăși, am mai spus, în orice alt domeniu al economiei, e ceva normal ca uneori acționarii, din rea intenție sau din prostie, să-și administreze rău afacerea. Dar în domeniul băncilor BNM este aceea care trebuie să nu permită să se petreacă așa situații.

De depozitele noastre răspune Banca Națională. Dacă vede că cu ele se întâmplă ceva urât, trebuie să intervină. Indiferent de aceea, a cui este banca și cine e acționarul ei. Orice nu ar spune guvernatorul în interviuri.

luni, 16 februarie 2015

Despre cursul leului și ce va urma

Ultimele zile foarte multă lume mă întreabă ce se întâmplă cu leul și ce va fi mai departe. Voi încerca să explic cât mai simplu (oricum, oleacă de efort va trebui să depuneți, îmi pare rău). Deci:

Leul cade nu doar sub influența unor cauze externe, cum încearcă să ne sugereze BNM. Cauzele externe acționau pe parcursul întregului an 2014, și, deși au dus la deprecierea leului, ea era lentă, controlată și putea fi dirijată de către BNM. Astfel, pe data de 22 octombrie 2014 (când totul încă era frumos și pașnic), creșterea dolarului față de începutul anului constituia 11% (o nimica toată, comparativ cu Ukraina și Rusia), iar creșterea cursului euro față de începutul anului era de doar 3%.




Însă după aceasta a avut loc marea „afacere” la Banca de Economii și Banca Socială, când din bănci au fost adunate vreo 17 miliarde de lei, cumpărată pe această sumă valută, care a fost scoasă peste hotare (cam un miliard de euro). Această operațiune a constituit un șoc enorm pentru economia noastră. Încerc să explic de ce.




Anterior la noi în economie era o anumită cantitate de lei. Și era, în medie, o anumită cantitate de valută. Valuta permanent intra și ieșea din țară - (intra din exporturi, remitențe, asistența primită de la donatorii străini, iar ieșea, în special, la achitarea importurilor). Fluxul de valută și cantitatea care era în țară mai varia, evident, dar variațiile erau nesemnificative și lente.

Și brusc, o parte semnificativă din valuta pe care o aveam a fost scoasă din țară. Deși importurile au rămas cam la același nivel, cantitatea de valută la care pot avea acces importatorii este mult mai mică. Evident, după legea cererii și ofertei, dacă un bun (în cazul nostru, valuta) este puțin, prețul lui (cursul față de leu) crește. Cu aceeași cantitate de lei se încerca să se cumpere un bun care a devenit mult mai rar - valuta, de aceasta prețul în lei a valutei crește. În noua situație, prețul de echilibru al dolarului față de leu nu mai este de 14,5 lei pentru un dolar, ci mult-mult mai mare. Astfel, dacă de nu întreprins nimic, cursul leului va cădea la noul nivel de echilibru (altfel spus, importurile vor deveni așa de scumpe, încât noi vom fi nevoiți să consumăm mult mai puțin din import, ca urmare va începe să se importe mai puțin și va scădea presiunea asupra cursului).

Din 22 octombrie și până azi, în mai puțin de patru luni, cursul dolarului a crescut cu 30,3%, cursul euro - cu 16,6%. Acesta încă nu e sfârșitul.

Nu voi începe iarăși să spun acum cine era responsabil ca astfel de situații să nu se petreacă niciodată (Banca Națională) și nu voi spune acum cine este principalul responsabil  de aceea că totuși am nimerit într-o astfel de situație (Banca Națională). Haideți să vedem ce se poate face reieșind din situația existentă, și ce se va petrece.

Pentru a restabili echilibrul, se poate de mărit cantitatea de valută în circulație pe piață sau de micșorat cantitatea de lei, pentru a diminua presiunea asupra cursului. BNM a făcut următoarele:

- A intervenit pe piață, vânzând valută din rezervele sale. Oricum, pentru a acoperi o gaură de un miliard de euro, ar fi nevoie de un alt miliard de euro (cum și spunea Drăguțanu la o conferință de presă). Astfel, în câteva săptămâni au fost cheltuite peste un sfert din rezervele valutare ale țării, după aceasta BNM și-a dat seama că asta nu ajută, și s-a oprit.

- A mărit rata de refinanțare. Aceasta va duce la creșterea ratelor dobânzilor la credite și depozite, ceea ce va duce la diminuarea volumului creditelor acordate și (teoretic) va face să se adune mai mulți bani la depozite. Astfel, în circulație vor rămâne mai puține lichidități în lei, și se va diminua presiunea de cumpărare a valutei.

- A mărit rezervele obligatorii ale băncilor (în două trepte, una în februarie, alta va intra în vigoare în martie). Astfel, băncile vor fi obligate să rețină mai mulți bani în conturile lor, ceea ce iarăși va diminua volumul leilor aflați în circulație și va scădea presiunea asupra cursului.


Asta e cam tot ce poate face BNM în situația în care am nimerit. Măsurile de diminuare a volumului lichidităților de pe piață nu au efect imediat și se vor resimți peste un timp (2-3 luni). Până atunci dezechilibrul se va menține (leul va continua să cadă). Despre aceea cu cât, este greu de apreciat, sunt mulți factori care vor influența aceasta, însă, optimist vorbind, ne așteaptă o criză mai rea ca în 2008, și poate că și mai rea ca în 1998. Despre varianta pesimistă nici nu voi povesti aici. Doar după ce cursul leului se va stabiliza, se va putea relaxa regimul monetar (diminua dobânzile și micșora rezervele băncilor), și doar după aceasta vor apărea condiții pentru ca economia să-și revină.

De ce criză și cum ea se va manifesta, pe puncte:

- Cea mai directă urmare, scumpirea importurilor. Asta înseamnă nu doar mașini de import și haine din buticurile de lux. Asta înseamnă energie electrică și gaz mai scumpe. Asta înseamnă medicamente mai scumpe. Electrocasnice, produse alimentare de import, tot mai scump. Asta înseamnă transmiterea în lanț a scumpirilor prin intermediul materiei prime de import și la producția autohtonă.

- Scumpirea tuturor plăților, legate de cursurile valutare. Aceasta se referă în primul rând la creditele exprimate în valută și la chirii.

- Ca urmare a măsurilor de sterilizare a masei monetare, în curând va începe să se resimtă insuficiența resurselor bănești, în primul rând pentru companii. Băncile vor da mai puține credite, și creditele vor fi cu mult mai scumpe. Majoritatea contractelor de împrumut presupun modificarea ratei dobânzii dacă se schimbă rata de refinanțare - creditele deja acordate vor deveni mai scumpe. Companiile cu grad mediu și mare de îndatorare vor nimeri într-o situație financiară foarte dificilă, multe vor ajunge în stare de insolvabilitate.

- Ca urmare a factorilor menționați mai sus, activitatea economică se va congestiona sau chiar va intra în recesiune. Blocajele financiare se vor transmite în lanț, până vor ajunge la salariați (disponibilizări, salarii mai mici sau diminuarea puterii de cumpărare a salariilor) și, ca urmare, la diminuarea consumului. Cetățenii vor deveni mult mai precauți în cheltuieli, din cauza așteptărilor sumbre. 

- Cele mai negre zile îi așteaptă pe importatorii de mărfuri sau servicii (mulți deja lucrează în pierderi, dar încă nu și-au dat seama să-și schimbe modelul de afaceri) și pe comercianți (magazine, rețele de magazine, magazine on-line). 


Dar să nu zic doar despre părțile rele. Sunt și unele avantaje:
- Exportatorii primesc deja mai mulți lei, dacă exportă peste hotare la același preț în valută. Ținând cont de aceea că creșterile de prețuri pe piața locală întârzie față de creșterea cursului, profitabilitatea lor mai mare va persista un timp.
- Persoanele care primesc remitențe de peste hotare vor avea la dispoziție sume mai mari în lei. Iarăși, peste un timp creșterea prețurilor va ajunge din urmă creșterea cursului și acest efect se va diminua.

Cam asta e situația. Strângeți-vă centurile, revizuiți-vă planurile referitoare la vacanța de vară, și ne vedem, sper că întregi, de partea cealaltă a tunelului.

Mulțumim, Banca Națională. Good job.

vineri, 13 februarie 2015

Mainile lui Grigore Vieru

Când eram prin clasa a noua, la noi la școală s-a inaugurat un bust al lui Eminescu. Au fost invitați mai mulți demnitari din ale culturii și mai multe persoane de artă și literați. Printre ei era și Grigore Vieru.

Nouă, elevilor din școală, ne-au fost împărțite buchețele de flori (câte trei garoafe), pe care după partea oficială urma să le înmânăm invitaților. Eu dintre ei din toți am ales să-l felicit pe Vieru.

Afară era frig (nu țin minte exact, dar îmi pare că era toamnă târzie), partea festivă și inaugurarea bustului duraseră vre-o două ore, și noi, elevii aliniați în careu în fața școlii am înghețat binișor. Adica, presupun, că și oaspeții tot.

I-am întins florile, i-am mulțumit că a venit și i-am mulțumit pentru poezii. Când a luat florile, a văzut că mânile mi-au înțepenit de tot din cauza frigului. A spus: „Ce mâini reci ai. Dă să ți le încălzesc.” Mi-a zâmbit cu binecunoscutul lui zâmbet blajin și mi-a luat mâinile în ale sale. M-a încălzit așa vre-o două minute. Tot acest timp am vorbit. Mă întreba despre cum mă cheamă, cine mi-a pus așa nume interesant, cum o cheamă pe mamica și cu ce se ocupă... Avea mâinile mari și, în pofida frigului, calde. După asta mi-a mulțămit pentru flori și s-a alăturat delegației de oaspeți, care au fost între timp invitați să intre în școală.

S-ar părea - nu a fost mare lucru. Numai că nu știu de ce, sunt sigur că nimeni altcineva din toată mulțimea ceea de oficiali și oameni de artă nu a băgat în seamă mâinile înghețate a școlăreilor cu flori, darămite să le încălzească (e drept, pe urmă m-a mai prins Iulian Filip să-mi dea o cartea de-a sa cu autograf, dar asta a fost altceva, el luase cartea cu sine și trebuia să o dea cuiva)...

Așa că pentru mine el nu este pur și simplu Grigore Vieru. Pentru mine el este și va rămâne pentru totdeauna Poetul cu zămbet blajin și cu mâinile calde. Căruia i-a păsat de un băiat înghețat.

vineri, 6 februarie 2015

Despre BNM

Cu referire la actuala situație din sistemul bancar, toată lumea, evident, așteaptă ceva comentarii și explicații de la organul de supraveghere, și anume, Banca Națională a Moldovei. (nici nu vorbesc aici de piața monetară, doar de sistemul bancar)

În ultimii trei ani, sistemul nostru s-a confruntat cu două mari probleme: schimbarea nu foarte transparentă a proprietății la mai multe bănci (a.k.a. „atacuri raider”) și, recent, scoaterea din sistem a unor sume enorme de bani. Și, în ambele situații, guvernatorul băncii vine cu îndreptățiri.

În primul caz, guvernatorul ne spune că BNM nu are suficiente pârghii și mecanisme pentru a putea vedea cine sunt proprietarii reali ai băncilor noastre. În al doilea caz, guvernatorul ne spune că BNM nu poate verifica orice operațiune efectuată de bănci și când a intervenit, era deja prea târziu.

Deci, pe fiecare caz în parte.

Primele atacuri raider au avut loc acum trei ani. Trei ani, în care se puteau întreprinde orice acțiuni și se puteau face orice modificări la legislație, pentru a avea pârghii și mecanisme suficiente ca să poți afla cine-s proprietarii reali ai unei bănci. Mai mult ca atât, în ultimii trei ani, au fost efectuate 7 (șapte) modificări la legea cu privire la Banca Națională și 9 (nouă) modificări la legea instituțiilor financiare. În total 16 ocazii de a schimba situația. Și asta încă nu-i tot. Cel puțin două din modificările menționate au fost făcute anume pentru a rezolva problemele cu transparența structurii acționarilor și cu prezența persoanelor cu reputație dubioasă în organele de conducere ale băncilor.

Și tot asta pentru a afla că Banca încă nu are instrumente suficiente pentru a asigura transparența pe această piață. Mie-mi pare că chiar dacă în Constituție ar scrie că guvernatorul băncii naționale este Dumnezeu la noi în țară și are dreptul să afle orice de la oricine, el pur și simplu s-ar închide la el în birou, ar stinge telefoanele și nu ar mai ieși de acolo. Fiindcă dacă vrei să obții ceva, te uiți ce trebuie schimbat că să obții aceasta, schimbi, și apoi obții, iar dacă nu vrei să obții ceva, vorbești mult, schimbi ceva irelevant, și apoi iar vorbești mult.

Iar în cazul cu scoaterea banilor din câteva bănci din sistem, voi aduce exemplul educatoarei de la grădiniță. Dacă la grădiniță se întâmplă ceva cu un copilaș, vinovată este educatoarea. Indiferent de aceea că ei sunt mulți și ea nu reușește să stea cu ochii pe fiecare dintre ei, sau că vorbea la telefon sau că trebuia să iasă până afară. Fiindcă ea a acceptat să lucreze educatoare, și aceasta înseamnă că își asumă răspundere pentru fiecare din copiii ce-i sunt încredințați.

Păi iată. Banca Națională supraveghează sistemul nostru bancar. Desigur, nu e treaba lor să se implice în fiecare operațiune economică a băncilor. Dar situația ca două bănci importante din sistem să fie stoarse de lichidități și puse pe butuci, iar ca urmare la aceasta cursul monedei naționale să înceapă să cadă, evident nu poate fi admisă. Și Banca Națională a Moldovei, care e cea mai bună bancă națională a Moldovei, desigur că trebuia să fie gata pentru așa situație, și să dispună de mecanisme pentru a depista la primele faze astfel de scheme, și să reacționeze imediat pentru a le stopa. Fiindcă schema nu este nouă și această bicicletă nu a fost inventată în Moldova.

Banca Națională este educatoarea care răspundea de sistemul nostru bancar. Și nu a făcut față situației. Fie că nu a fost atentă, fie că nu a vrut, fie că nu se pricepe și nu e bună pentru această funcție.

Pentru majoritatea dintre noi, cetățenii simpli, BNM este organul de stat cu cel mai direct și imediat impact. Chiar și legile aprobate de Parlament rareori afectează deodată și imediat viața tuturor. Însă nivelul inflației, prețul la produsele alimentare, serviciile comunale, combustibil, cursul valutar - toate sunt chestii cu care ne ciocnim zilnic, cu care avem de trăit. Nu aș face așa dramă dacă ar fi vorba despre alte instituții de stat sau alte urmări, însă azi, în urma unor acțiuni și inacțiuni ale regulatorului nostru, majoritatea cetățenilor noștri au rămas mai săraci decât erau cu jumătate de an în urmă. Și acesta încă nu e sfârșitul.